Odata ...

Odata am vazut un accident, un banal accident de masina, un caine calcat de o masina. As fi vrut sa nu-l vad. Am alergat si i-am luat corpul ametit de dureri, l-am ridicat cu greu de jos, plangand, m-a muscat apoi mi-a lins mainile, apoi s-a uitat in ochii mei scotand un sunet atat de dureros ca am luat-o la fuga cu el in brate, unde fugeam nu stiam. Pentru un moment tot traficul, toti pietonii s-au oprit si m-au privit, ne-au privit, cativa s-au dat jos din masini, cativa au facut chiar un pas catre mine. M-am oprit, i-am privit si le-am urlat ca au ucis un suflet ... eram penibila pentru unii, altii au lasat ochii in pamant, ceilalti care deja facusera un pas catre mine, catre noi, au venit langa noi ... m-au ajutat sa-l asez jos, mi-au adus chiar si niste servetele sa-mi sterg lacrimile ... el imi lingea in continuare mainile, nu mai scotea niciun sunet doar se uita din cand in cand la mine. Si-a asezat capul pe genunchii mei si am stat cu el asa ... unii s-au urcat repede in masini si au plecat, unii au plecat rapid pe jos mai departe, altii si-au folosit servetelele, ceilalti ma intrebau daca vreau eu ceva, eu, nu vroiam nimic, au plecat si ei pana la urma, si a plecat si el ...
M-am ridicat si am plecat si eu dupa ceva timp, m-am uitat in urma acolo unde il depusesem la marginea drumului, in iarba. De atunci nu ma mai intreb multe ci doar accept.
P.S.: Aveam doisprezece ani ... atunci am invatat ce inseamna un suflet zdrobit.