Esti suparata ...

Nup nu-s ... doar asa sunt eu.
Ma simt ca si cum as face parte dintr-un joc al slabiciunilor si ma intreb de ce eu. Nu ma intereseaza de x sau y, si cum au fost tratate, chiar nu ma intereseaza. In egoismul meu ma intereseaza de cum sunt eu tratata.
Ma simt ca la un concurs, juriul in fata, eu cu lumina in fata framantandu-mi mainile trebuie sa dau bine, sa zic asa cum vor ei, juratii. Cum am nimerit aici? De ce m-ai lasat aici?
Eu nu judec pe nimeni, sunt un om simplu cu un suflet ce-i drept complicat dar nu judec pe nimeni. Nu ma simt bine. Nu-mi gasesc locul aici.

Esti trista ...

Ba sunt pe dracu' ... nu sunt deloc trista, asa sunt eu. Ma zbat de-a-n-pulea ... mai bine ma opresc. Cer prea mult ... ofer mult si am impresia ca o sa mi se dea la fel de mult, o pula ...

Imi vorbeste de pereche, de copii, de ... de ... de ... care pereche? Care copii?

Imi spui despre plictiseala cu tine, imi spui ca nu inteleg ... imi spui multe, mi le spui tu pe ale tale, ale mele ... la dracu cu ele.
Nu stiu ce vreau, nici nu m-am gandit ca vreau ceva, incerc sa revin dar imi dau seama ca punctul meu de plecare a disparut in ireal. De asta m-am pierdut putin "Dana, drumul merge numai inainte!!! Chiar daca uneori te invarti intr-un mare cerc." Merg inainte, fara ganduri. Zilele astea m-am pierdut printre oameni, mi-a placut.
Am vazut cel mai frumos zambet vazut vreodata si m-am intrebat cum de sta acolo? E o masca? Eu de ce nu pot zambi asa?
Am vazut cei mai frumosi ochi, superbi, negrii si mari, cu niste gene spectaculoase. M-au calmat cu toata negreala lor. M-am intrebat ... cand or sa li se duca inocenta daca vor mai fi la fel.
Am vazut oameni cu vieti de neconceput pentru mine. M-am invatat cu confortul meu, cred. Nu mi-am dat seama ca am muncit mult pana acum, mult dar prost. Am avut si o polemica zilele astea si nu ma mai intreb de ce ... nu ma mai intreb despre rastuteala oamenilor, despre diferentele dintre real si virtual, despre confoartele date de un personaj numit in zilele noastre nick, despre pierdere, logica, frustrare, duritate, trolli ...
De ce nu am logica? Ca mi-am adunat doar franturile de gand si mi le-am pus aici ... am chef de fotografiat. Am chef de cules filme. Am chef de mine.

Odata ...

Odata am vazut un accident, un banal accident de masina, un caine calcat de o masina. As fi vrut sa nu-l vad. Am alergat si i-am luat corpul ametit de dureri, l-am ridicat cu greu de jos, plangand, m-a muscat apoi mi-a lins mainile, apoi s-a uitat in ochii mei scotand un sunet atat de dureros ca am luat-o la fuga cu el in brate, unde fugeam nu stiam. Pentru un moment tot traficul, toti pietonii s-au oprit si m-au privit, ne-au privit, cativa s-au dat jos din masini, cativa au facut chiar un pas catre mine. M-am oprit, i-am privit si le-am urlat ca au ucis un suflet ... eram penibila pentru unii, altii au lasat ochii in pamant, ceilalti care deja facusera un pas catre mine, catre noi, au venit langa noi ... m-au ajutat sa-l asez jos, mi-au adus chiar si niste servetele sa-mi sterg lacrimile ... el imi lingea in continuare mainile, nu mai scotea niciun sunet doar se uita din cand in cand la mine. Si-a asezat capul pe genunchii mei si am stat cu el asa ... unii s-au urcat repede in masini si au plecat, unii au plecat rapid pe jos mai departe, altii si-au folosit servetelele, ceilalti ma intrebau daca vreau eu ceva, eu, nu vroiam nimic, au plecat si ei pana la urma, si a plecat si el ...
M-am ridicat si am plecat si eu dupa ceva timp, m-am uitat in urma acolo unde il depusesem la marginea drumului, in iarba. De atunci nu ma mai intreb multe ci doar accept.
P.S.: Aveam doisprezece ani ... atunci am invatat ce inseamna un suflet zdrobit.