Te-am cautat dar sa stii ca nu te-am gasit oricat de mult mi-as fi dorit, mi-ai lipsit, m-a durut ... omeneste si simplu cum nu credeam ca o sa ma mai doara vreodata, nici macar nu m-am ingrijorat ... am cautat scapari puerile si sterile, mi-am vopsit unghiile in rosu ca si cum as fi vopsit oualele de Paste, sperand la o "reinviere" dar ... nu ai "reinviat".
Am cautat confort acolo unde gaseam odata dar pasenta nu mi-a iesit, nimic nu a mai rimat, nimic nu m-a miscat, m-a intristat si m-a aruncat in gaura neagra a sufletului meu, nu ma mai intreb unde ai disparut ...
doar traiesc cu sentimentul ca undeva am gresit grav, de neiertat, ca undeva a fost o rascruce acolo in destinul omului fatalist care salasuieste ingropat in mine, o rascruce la care am ezitat, am ezitat si am pierdut ...
Si acum traiesc cautand sufletul curat al omului din tine si daca ... DACA ... il voi mai regasi vreodata ma voi ferii, ma voi ascunde, voi astepta cuminte precum un apus de vara, te voi lasa sa ma vezi si apoi voi dispare ... exact ca apusul ultimei zile de vara, sangeriu, cald si resemnat ... asta este toamna sufletului meu. Adio!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu