Azi am mai aflat o poveste trista, nu foarte trista dar oricum trista ... Azi mi-am dat seama ca perechea ca si omul, e pe cale de disparitie, din motive necunoscute mie ...
Omul pretinde, pretinde greu cu toate ca el e gol, pretinde fara scrupule, si cand gaseste ceea ce cauta uita de fapt dupa ce a plecat, se opreste putin socat se uita derutat si amnezic, vede ceea ce a cautat si pretins si uita de ce se afla acolo, de fapt tinta o uita de mult timp preocupat prea mult de mijloacele de a ajunge la tinta.
O pereche, un "noi" are o durata de viata tare scurta in zilele de azi, unii alearga dupa cariera, unii alearga dupa cai verzi pe pereti, unii nici macar nu mai alerga, se inchide in sine si astfel orice punte de comunicare intre el si al doilea din "noi" se duce dracului, unii raman cu cariera, unii raman cu caii verzi de pe pereti, unii nici macar nu isi dau seama ca nu mai fac parte din "noi" ....
De ce lucrurile nu mai sunt simple?
De ce nu mai vedem si lucrurile bune?
De ce nu mai avem timp?
Si multe alte "de ce-uri" raman pentru un mister, de care si eu sunt legata, probabil cand voi gasi raspunul la toate acele "de ce-uri" voi gasi si ceea ce caut, sper ca pana atunci sa nu devina amnezica cat alerg prea preocupata de mijloace si sa-mi uit si eu tinta.
