skip to main |
skip to sidebar
Azi am mai aflat o poveste trista, nu foarte trista dar oricum trista ... Azi mi-am dat seama ca perechea ca si omul, e pe cale de disparitie, din motive necunoscute mie ...
Omul pretinde, pretinde greu cu toate ca el e gol, pretinde fara scrupule, si cand gaseste ceea ce cauta uita de fapt dupa ce a plecat, se opreste putin socat se uita derutat si amnezic, vede ceea ce a cautat si pretins si uita de ce se afla acolo, de fapt tinta o uita de mult timp preocupat prea mult de mijloacele de a ajunge la tinta.
O pereche, un "noi" are o durata de viata tare scurta in zilele de azi, unii alearga dupa cariera, unii alearga dupa cai verzi pe pereti, unii nici macar nu mai alerga, se inchide in sine si astfel orice punte de comunicare intre el si al doilea din "noi" se duce dracului, unii raman cu cariera, unii raman cu caii verzi de pe pereti, unii nici macar nu isi dau seama ca nu mai fac parte din "noi" ....
De ce lucrurile nu mai sunt simple?
De ce nu mai vedem si lucrurile bune?
De ce nu mai avem timp?
Si multe alte "de ce-uri" raman pentru un mister, de care si eu sunt legata, probabil cand voi gasi raspunul la toate acele "de ce-uri" voi gasi si ceea ce caut, sper ca pana atunci sa nu devina amnezica cat alerg prea preocupata de mijloace si sa-mi uit si eu tinta.
Te-am cautat dar sa stii ca nu te-am gasit oricat de mult mi-as fi dorit, mi-ai lipsit, m-a durut ... omeneste si simplu cum nu credeam ca o sa ma mai doara vreodata, nici macar nu m-am ingrijorat ... am cautat scapari puerile si sterile, mi-am vopsit unghiile in rosu ca si cum as fi vopsit oualele de Paste, sperand la o "reinviere" dar ... nu ai "reinviat".
Am cautat confort acolo unde gaseam odata dar pasenta nu mi-a iesit, nimic nu a mai rimat, nimic nu m-a miscat, m-a intristat si m-a aruncat in gaura neagra a sufletului meu, nu ma mai intreb unde ai disparut ...
doar traiesc cu sentimentul ca undeva am gresit grav, de neiertat, ca undeva a fost o rascruce acolo in destinul omului fatalist care salasuieste ingropat in mine, o rascruce la care am ezitat, am ezitat si am pierdut ...
Si acum traiesc cautand sufletul curat al omului din tine si daca ... DACA ... il voi mai regasi vreodata ma voi ferii, ma voi ascunde, voi astepta cuminte precum un apus de vara, te voi lasa sa ma vezi si apoi voi dispare ... exact ca apusul ultimei zile de vara, sangeriu, cald si resemnat ... asta este toamna sufletului meu. Adio!
Se spune ca amanuntele fac un intreg, multi dintre noi ne rezumam doar la amanunte ....
Evident ca ele sunt parte din intreg dar atunci cand vezi doar fiecare amanunt in parte fara sa-i configurezi nicio logica, evident ca ii pierzi valoarea si sensul si multi dintre noi facem facem asta. Vrem perechea ideala dar ne ghidam cu vehementa doar dupa niste simple amnaunte. Vrem o masina, vrem ... dar de multe ori un mic amanunt devenit prejudecata pentru noi ne impidica sa obtinem ceea ce ne dorim ... si asa pierdem ... totul, si asa ramanum cu NIMIC.
De ce sa ramanem cu NIMIC cand putem a avea totul fara a mania nicio entitate divina sau orice autoritate pamanteasca ...
Dar asta presupune curaj si abilitate, de asemenea perspectiva si puterea de a lua totul cu masura, fara abuzuri, fara sa fim hulpavi, si rabdare multa rabdare, aceea rabdare de inceput de drum batatorit deja de altii, care iti da impresia ca e imposibil sa regasim atatea amanunte in totalul dat de ele. Greu dar nu irealizabil.
Nimicul, devine o boala sociala. Pana acum cativa ani oamenii credeau in ceva sau vroiau sa creada in ceva ceea ce le dadea posibilitatea sa aiba o justificare fata de legile scrise sau nescrise ale societatii cand comiteau un act in afara legilor, azi ... violenta devine glorificata si justificata de niste noi legi care ma depasesc, ceea ce este abominabil devine banal si umanul din noi dispare lasand in loc nimic. Acte nejustificate nici macar de animalul din noi...
